
Consiliul Județean Vrancea a anunțat demararea procedurii de selecție pentru ocuparea funcției de administrator provizoriu în cadrul Societății Parc Industrial Vrancea SRL.
Autoritățile caută persoane interesate care pot aduce un plus de valoare și care îndeplinesc condițiile legale și profesionale necesare ocupării acestui post și, potrivit anunțului, candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale.
Printre condiții se numără: să dețină cetățenie română sau a unui stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European și domiciliul în România, să cunoască limba română, să aibă capacitate deplină de exercițiu și o stare de sănătate corespunzătoare funcției.
De asemenea, nu trebuie să fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau sancționați disciplinar în ultimii cinci ani și nu trebuie să aibă antecedente penale sau fiscale.
În ceea ce privește cerințele profesionale, candidații trebuie să aibă studii superioare finalizate cu diplomă de licență și o experiență de minimum 7 ani în domenii precum științe inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al întreprinderii.
Totodată, este necesară o experiență de cel puțin 3 ani în conducerea unor societăți comerciale, întreprinderi publice sau regii autonome.
Persoanele interesate își pot depune dosarele la Registratura CJ Vrancea, din municipiul Focșani, strada Cuza Vodă nr. 56, sau în format electronic, la adresa de e-mail [email protected], în termen de 15 zile de la publicarea anunțului.
Dosarul de candidatură trebuie să includă, printre altele, un curriculum vitae în format Europass, adeverință medicală, copii ale actelor de identitate, documente care atestă studiile și experiența profesională, precum și alte documente justificative relevante.
Reprezentanții administrației județene încurajează persoanele cu experiență și competențe relevante să aplice pentru această poziție, subliniind importanța rolului în dezvoltarea și administrarea eficientă a Parcului Industrial Vrancea.