
Șeful PSD, Sorin Grindeanu, a avut miercuri seară prima reacție după scandalurile și blocajele din Parlament pe dezbaterile bugetului de stat pe 2026 din Comisiile reunite de buget-finanțe.UPDATE
Liderul extremist AUR, George Simion, a declarat că, “spre deosebire de partidele iresponsabile, care au dus România la o inflație de peste 9%, la un deficit buget de 9% și nu au venit cu bugetul țării atunci când trebuia, în 2025, AUR alege să fie responsabil”.”Punem pe masa Ministrului de Finanțe, a tuturor partidelor și în atenția opiniei publice o variantă de buget alternativ, care asigură respectarea legilor, începând cu pensionarii acestei țări, continuând cu persoanele cu dizabilități și bursele pentru studenți și asigură un deficit în parametrii acceptați de partenerii noștri internaționali. Ceea ce PSD-ul și PNL-ul fac acum, doar pentru spectacol, îi costă mult pe românii care sunt în situații vulnerabile. De aceea, vreau să transmit tuturor pensionarilor din România că ne vom lupta pentru ei și pentru adoptarea amendamentelor noastre, pentru respectarea legilor din România și pentru ceea ce trebuie să se întâmple din punct de vedere legal: indexarea pensiilor cu rata inflației”, a spus Simion.El acuză că ceea ce vrea actuala coaliție este să transforme persoanele cu dizabilități, elevii și studenții, pensionarii, în cerșetori.
“Noi refuzăm această idee, că românii sunt cerșetori și trebuie să stea cu mâna întinsă la ajutoare date din milă. Sunt banii pentru care ei au muncit, pentru care ei au contribuit și trebuie să îi primească. Amendamentele noastre, peste 1.300, la bugetul național, trebuie dezbătute și asigurăm persoanele cu dizabilități, mamele, pensionarii de toate categoriile că vor obține cel puțin un sprijin din partea statului, și asta va fi cu votul AUR în plen. Însă nu ne cereți să fim complice cu PSD-ul la transformarea românilor în cerșetori. Eu promit fiecărui român care este într-o situație grea că vom asigura votarea unui buget care să intre în ținta de deficit de 6%. Avem oameni capabili, oameni care au muncit foarte mult în aceste zile, care au fost târâți în această comisie simulacru și care au refuzat să dea bani pentru construcția de stadioane, fie că vorbim de Oradea, fie că vorbim de Timișoara sau Bistrița, au stadioane acolo, vă garantez eu că au stadioane, pe seama pensionarilor, pe seama elevilor și studenților, pe seama profesorilor”, a continuat el.Simion spune că “AUR votează în interesul românilor și vom obține indexarea pensiilor cu rata inflației sau sprijin pentru persoanele vulnerabile din fonduri de la buget, din fonduri europene și din soluții care se regăsesc în acest buget alternativ pe care în această seară voiam să-l punem pe masa plenului reunit”.
+++
“PSD merge până la capăt pentru copiii cu dizabilități și pensionari! Vreau să fiu foarte clar! Nu cedăm șantajului! 3,2 milioane de români au dreptul la Pachetul de Solidaritate. Iar noi suntem vocea lor cu toate riscurile! Dacă noua majoritate USR-PNL-AUR-POT, creată ad-hoc în Parlament, vrea să conducă România sacrificând pensionarii și copiii cu dizabilități atunci le urăm drum bun împreună!”, a scris Grindeanu pe Facebook.
Și alți PSD-iști au transmis mesaje similare.
În tabăra cealaltă, deputata PNL Raluca Turcan a scris tot pe Facebook faptul că astăzi, în Parlament, PSD a reușit ceea ce nu au reușit nici Dragnea, nici Dăncilă.”S-au izolat politic, au blocat bugetul și au pus sub semnul întrebării plata salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale pentru milioane de români. Au aruncat in aer dobânzile, investițiile autorităților locale, precum si funcționarea educației, sănătății și a sistemului de ordine publică. Când alegi să faci jocuri politice iresponsabile, nota de plată nu vine pentru partide, ci pentru oameni. Au vrut o alianță cu AUR. Au obținut, în schimb, izolarea și blocarea României”, a scris Turcan.