Articol semnat de Mihaela-Alexandra Tudor, profesor univ. dr., specialist în media, politică și religie la Universitatea Paul Valéry Montpellier 3, Franța.Trei dezbateri electorale infectate de logicile mediatice, de conținut tik-tok-abil, dar, mai ales, de referințe și simboluri religioase, instituționalizate à outrance și utilizate populist. Marii absenți au fost politica și convingerile morale personale.
Candidații au trecut la televizor, s-au proiectat pe ecran, sistemul mediatic
extins – media clasice și sociale – condiționând puternic și vizibil
reprezentările sociale despre campania electorală, dezbaterea electorală,
temele de interes public, răspunsurile și figurile care sunt prezidențiabile
pentru România și care nu… Însă, naturalizarea nonșalantă a religiei în
politică românească și în dezbaterile electorale televizate proaspăt încheiate,
cu referințele lor clasice – jurământul pe Biblie, crucea, poza pioasă a
candidaților când vine vorba de teme precum suferință, boală, securitatea
electoratului, copii și familia tradițională, clamarea dezvăluirii adevărului
care îi va face liberi pe români în ipoteza în care « voi fi președintele
României » – se dovedește a fi centrul ideologic al populismului candidaților,
dar și opiumul electoratului care este gata să se emoționeze la vederea unei
Biblii, plimbată nerușinat, în discurs sau « în carne și oase » de la o gură la
alta, de la un candidat la altul. Până și cei mai « pozitiviști »
prezidențiabili, au intrat în hora populismului religios, frenetic prizat de
majoritatea candidaților în aceste trei castinguri electorale, nu de pe
înălțimea Bibliei, dar pe înălțimea Adevărului pe care îl vor dezvălui
românilor, dacă vor fi președinți.
Or, Adevărul nu este compatibil cu
puterea politică și seculară/laică și nici în adecvare cu status-ul politic la
care aspiră candidații. Dar, candidații și media au înțeles într-un acord tacit
să excludă politica din dezbaterea electorală și să introducă politica
religiei. O politică ce îmbină politica instituțiilor religioase care au făcut
acomodamente rezonabile cu statul și clasa politică aflată la putere (de
stânga, de dreapta, de centru sau de extreme), cu variabila sociologică
religioasă care explică comportamentul de vot al electorilor și cu ideologiile
mesianice, construite pe referințe religioase, fie ele populiste, umaniste sau
conservatoare. Evident că populismul se referă foarte des la popor, iar în
perioade electorale poporul este subiectul care acaparează
dezbaterea electorală. Dar poporul, așa
cum spuneam și în alte părți, nu este o referință
particularizantă și specifică deoarece există mai multe concepții despre
democrație.
Populismul rămâne un „rău
democratic”, o expresie a corupției și privilegiilor clasei politice, legat în
mod special de ideologiile de extremă (dreaptă și stângă). Însă, în cele trei
dezbateri electorale, populismul mediatic, ca stil de comunicare impus
candidaților de logicile media, a virat în populism religios. Centralitatea
unei figuri carismatice, conducerea carismatică, retorica vocii poporului,
discursul salvatorului și ancorarea antisistemică și ideologică s-au convertit
în retorica inspirată din tipare religioase, utilizând aceleași categorii (de
obicei descriind fenomene religioase) precum cultul conducătorului, al
supraomului care are o dimensiune profetică și este capabil de miracol, acolo
unde nimic nu mai are forță. Evident totul încoronat cu restabilirea
suveranității poporului și a Adevărului. În acest sens, cele trei dezbateri au
produs „un efect de biserică” (Debray 2000) și legitimat o anume „realitate” a
alegerilor și un anume „adevăr” al unei informații și comunicări electorale pe
care am sintetizat-o în decalogul de mai jos, un decalog ca expresie a modurilor
în care Biblia a fost deturnată și în care religia și populismul religios au
înlocuit politica în prestațiile televizate ale candidaților.
1. Biblia politizată promite un paradis și o mântuire terestre.
2. Biblia politizată joacă un rol în explicarea și exercitarea
votului.
3. Biblia politizată promite Adevărul secular,
construit și consimțit de sus în jos.
4. Biblia politizată promite coexistența, imposibilă
de altfel, a binelui votului util cu binele votului populist.
5. Biblia politizată promite o ordine socială dincolo
de ordinea legală.
6. Biblia politizată promite returul demnității
poporului român la masa celor mari, un popor al lui Dumnezeu, dar nu un popor
al unei națiuni.
7. Biblia politizată promite o includere a poporului
din afara țării, diaspora, în poporul interior, care îl așteaptă nu ca un tată
pe fiul risipitor, ci ca un frate al fiului risipitor.
8. Biblia politizată promite liberul arbitru, dar bine
temperat de fatalismul cultural al tradiției a « ceea ce se cade și ceea
ce nu se cade ».
9. Biblia politizată promite restaurarea puterii
instituțiilor, clamată prin puterea mesianică a « Eu, Președinte
al Republicii… » (ca să citez o expresie devenită cultă, folosită de
fostul președinte francez François Hollande în campania electorală!).
10. Biblia
politizată promite o cetățenie civică, incompatibilă însă cu guvernanța
mesianică.
Dincolo de
acceptabilitatea religiei civile în politică, populismul religios este o patologie neacceptabilă, o boală care nu i-a alertat încă pe
politicienii și instituțiile religioase. Deși este timpul…