
„Apel la raţiune” transmis de președinții instanțelor din țară, implicit ale celor din Vrancea, care „își exprimă public sprijinul față de Înalta Curte de Casație și Justiție și față de președintele acesteia, doamna judecător Lia Savonea, în contextul atacurilor și presiunilor, fără precedent, exercitate în spațiul public”.
Pe scurt, un nou demers public și unitar al magistraților, după ce ÎCCJ, condusă de Lia Savonea, a fost criticată pe considerentul că a pronunțat sentințe favorabile unor condamnați, cu aplicarea unor prevederi legale privind prescripția prin recurs în casație, față de deciziile definitive.
Demersul este astfel susținut de Tribunalul Vrancea – preşedinte, judecător Dinu Jelea, Judecătoria Adjud – președinte, judecător Răzvan Ghencea, Judecătoria Focșani – președinte, judecător Mariana Necula, Judecătoria Panciu – președinte, judecător Daniela Ciobotaru.
„Justiția română este un sistem unitar. Autoritatea instanței supreme garantează echilibrul întregului edificiu jurisdicțional. Atunci când Înalta Curte este supusă discreditării, ridiculizării sau presiunilor publice, efectul se propagă inevitabil către toate instanțele din țară și afectează încrederea în toți judecătorii.
Cum potrivit art. 126 din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, considerăm că ceea ce se întâmplă în aceste zile cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este doar o atingere adusă conducerii instanței supreme, ci o slăbire a justiției în ansamblu.
Lovirea vârfului piramidei judiciare echivalează cu vulnerabilizarea întregului sistem – de la curțile de apel, la tribunale și judecătorii – și cu afectarea încrederii societății în capacitatea judecătorilor de a-și îndeplini rolul constituțional.
Discreditarea publică a preşedintelui instanţei supreme, prin manipulare şi dezinformare, creionează arhitectura unui dezechilibru statal fundamental, o îndepărtare periculoasă de la democraţie prin afirmarea arbitrariului ca politică a statului.
„Statul sunt eu”
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie sprijinită, pentru că apărarea sa înseamnă apărarea drepturilor şi libertăţilor fiecărui cetăţean, înseamnă menţinerea statului în matca democraţiei.
Procedurile judiciare nu sunt abuzuri aşa încât reformarea unor hotărâri definitive prin intermediul unor căi extraordinare de atac nu reprezintă altceva decât afirmarea principiilor fundamentale ale dreptului, respectiv prevalenţa adevărului şi a dreptăţii.
Subliniem că în nicio democraţie, o putere în stat nu cere socoteală altei puteri în stat, în stradă, prin manipulare şi conduite subversive mimând empatia pentru categorii defavorizate şi proiectând asupra corpului magistraţilor eticheta de duşmani ai poporului, declanşând astfel o luptă de clasă imaginară.
Statul prin exponenţii săi politici are obligaţia să crească nivelul de trai al populaţiei, să protejeze, să unească, să regleze prin mecanisme legitime şi coerente, nu să dezbine şi să polarizeze împărţind societatea în buni şi răi, corupţi şi oneşti.
Lipsa capacităţii şi a disponibilităţii funcţionale pentru dialog a exponenţilor puterii executive în vederea înţelegerii mecanismelor juridice în baza cărora îşi desfăşoară activitatea instanţa supremă, arată nevoia acestora de subjugare a puterii judecătoreşti, pilon fundamental al statului de drept şi de confiscare a statului.
Necunoaşterea sau ignorarea crasă şi nescuzabilă a Constituţiei şi legilor statului, a principiilor organizării şi funcţionării statului de drept şi aplicarea dictonului Statul sunt eu, discreditarea continuă şi agresivă a instanţei supreme şi a preşedintelui acesteia par a fi noile „valori” după care se ghidează structura statală a ţării.
În aceste momente, reafirmăm unitatea corpului judiciar și responsabilitatea comună de a apăra independența justiției şi statul de drept, demnitatea funcției de judecător și încrederea cetățenilor în instituțiile fundamentale ale statului.
Facem apel la respectarea statutului constituțional al puterii judecătorești și la protejarea autorității instanței supreme, ca garanție a unui stat de drept funcțional.
„Justiţia nu se negociază şi nu cedează”
Ne alăturăm, în mod solidar, poziției Înaltei Curți de Casație și Justiție şi curţilor de apel şi lansăm un apel la raţiune rămânând loiali următoarelor valori care stau la temelia statului de drept:
– independența judecătorilor nu poate fi negociată sau condiționată de reacții publice;
– demnitatea conducerii instanței supreme este parte integrantă a prestigiului justiției;
– nicio formă de presiune sau intimidare publică nu poate influența actul de judecată.
În acest context, afirmăm răspicat că justiţia nu se negociază şi nu cedează niciunei forme de presiune, justiţia nu cere şi nu acceptă privilegii, ci respectarea locului şi rolului său într-o societate democratică, pretinzând celorlalte puteri în stat respectarea standardelor de colaborarea loială interinstituţională şi de manifestare în acord cu statutul şi prerogativele de puteri în stat.
Justiţia se înfăptuieşte prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ori nevoia constantă şi viscerală, coordonată minuţios, de denigrare a acestei instituţii, exprimă nevoia de totalitarism şi arbitrar a celor ce o promovează, protecţia dreptului cetăţeanului de rând, atât de clamat în discursul public, fiind doar mijlocul insidios prin care se realizează dezinformarea şi captarea.
Preşedinţii tribunalelor/ judecătoriilor din România subliniază că atacul concertat la adresa preşedintelui instanţei supreme şi a Înaltei Curţi înseşi este deosebit de grav, iar perpetuarea şi alimentarea acestor acţiuni ostile instanţelor judecătoreşti pentru a justifica degradarea nivelului de trai din societatea românească face un rău inimaginabil şi cu consecinţe ireparabile statului de drept, bazat pe democraţia constituţională”, se arată în comunicatele asumat pe rând de toate instanțele din Vrancea și toți președinții vrânceni.
Comunicatele au fost publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii încă de luni, în condițiile în care actuala șefă a Curții Supreme, Lia Savonea, a fost membră CSM în perioada 2017 – 2023, iar din 2019 a fost președinta acestuia.
Fostă președintă a Curții de Apel București, Lia Savonea a promovat în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în 2023, iar în august anul acesta a fost numită președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru următorii 3 ani.
Pe 7 noiembrie, instanța condusă de Lia Savonea transmitea într-un comunicat că „manipularea societății împotriva justiției subminează statul de drept”. Aceasta în contextul în care recent, mai multe organizații civice au anunțat că organizează un protest vineri, 14 noiembrie, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerând revocarea judecătoarei din funcția de președintă a Instanței Supreme.
Foto: Agerpres via stirileprotv.ro