Politica

Relațiile comerciale dintre România și Germania – tendință de creștere în prima jumătate a anului

În prima jumătate a anului 2026, relațiile comerciale dintre România și Germania au înregistrat o tendință de creștere față de aceeași perioadă a anului precedent, după cum arată datele Oficiului Federal de Statistică (Destatis).
Volumul schimburilor comerciale de mărfuri (importuri și exporturi) între România și Germania în perioada ianuarie-iunie 2026 s-a ridicat la 21,4 miliarde de euro,  o ușoară creștere de 1,3%.
Exporturile Germaniei către România au însumat 11,9 miliarde de euro în prima jumătate a anului,  un plus de 4,6% față de perioada similară din 2025.
În același timp, Germania a importat mai puțin în comparație cu anul precedent (-2,5%), valoarea mărfurilor importate din România ajungând la 9,5  miliarde de euro.
 Aceste rezultate plasează România pe locul 17 în ceea ce privește exporturile germane și pe locul 19 în ceea ce privește importurile. În ansamblu, România se menține pe locul 17 în clasamentul partenerilor comerciali ai Germaniei.
“Evoluția pozitivă a exporturilor germane către România confirmă încă o dată rolul important al țării în economia europeană și în relațiile comerciale bilaterale. România se numără printre cei mai importanți parteneri comerciali ai Germaniei, ceea ce subliniază potențialul solid al pieței locale și gradul ridicat de integrare în lanțurile valorice europene. Pentru ca această dinamică să continue, este esențială atât continuarea reformelor, cât și avansarea proiectelor de infrastructură și digitalizare. La fel de important este ca deciziile de politică economică să fie comunicate într-un mod credibil și transparent”, spune Sebastian Metz, director general AHK România.
“Un guvern pe deplin funcțional trebuie să poată adopta măsuri concrete pentru revitalizarea economiei”, mai spune Metz, adăugând că, pentru acest an, se estimează o ușoară creștere a comerțului bilateral.

Background
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 700 de membri și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe.
Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană.
Începând cu 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. 

Exit mobile version