Ministra de Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit marți cu omologul său din Statul Israel, Gideon Sa’ar, cu ocazia vizitei oficiale a acestuia la București.Oana Țoiu a salutat maturitatea relațiilor diplomatice dintre România și Statul Israel, reflectată în cooperarea în multiple domenii de interes pentru ambele state.
“Am avut un schimb deschis de opinii privind necesitatea dezarmării Hamas, a ajutorului umanitar și accesului la asistență medicală în Fâșia Gaza, precum și despre rolul comunității internaționale în sprijinirea încetării focului și a planului de pace al președintelui Trump. Prea multe familii au suferit enorm și, oricât de dificil ar fi acest moment, trebuie cu toții să contribuim la o pace durabilă și la un viitor în care niciun copil să nu se teamă pentru viața sa”, a declarat Oana Țoiu, potrivit unui comunicat MAE.
Statul român rămâne ferm angajat în construirea premiselor pentru o pace justă și durabilă, în baza soluției celor două state, Israel și Palestina, care să conviețuiască în pace și securitate, precizează MAE.
Miniștrii român și israelian au explorat oportunitățile concrete de cooperare în domeniile comerț și investiții, agricultură, transporturi, apărare, educație și cultură.
Totodată, Oana Țoiu a remarcat legăturile umane și culturale profunde între România și Israel, exprimând interesul Bucureștiului de a-și menține sprijinul față de comunitatea israelienilor originari din România, care aduc ”o contribuție valoroasă” la dezvoltarea ambelor societăți, română și israeliană.
În egală măsură, ea a exprimat ”dorința fermă a României de a rămâne pe deplin angajată în eforturile de prevenire și combatere a antisemitismului”.
Referindu-se la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, șefa diplomației a subliniat consensul la nivelul UE pentru continuarea sprijinirii autorităților de la Kiev și a prezentat contribuția multidimensionala a României în acest sens.
Ea a subliniat importanța respectării Cartei ONU, a dreptului internațional și a asigurării integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei, pentru asigurarea unei păci juste și durabile.
