Astăzi este Ziua Pașaportului Românesc. Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte al județului Vrancea invită cetățenii care nu au stabilită o programare online să se prezinte joi, 19 martie 2026, la sediul serviciului din municipiul Focșani, strada Fdt. Cuza Vodă nr.1 pentru depunerea documentelor în vederea obținerii pașaportului simplu electronic. Invitația are loc cu ocazia Zilei Pașaportului Românesc. Depunerea cererilor se va face fără programare în intervalul 08:30 – 16:30.
“În data de 19 martie, se sărbătorește Ziua Pașaportului Românesc. Această dată a fost aleasă pentru a aminti de anul 1912, când regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1 758, prima lege modernă referitoare la pașapoarte, denumită „Lege asupra pașapoartelor”. Pașaportul românesc reprezintă unul dintre cele mai puternice documente din lume. Vă așteptăm să marcăm Ziua Pașaportului Românesc împreună la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Vrancea!”, se arată într-o informare a acestei instituții.
