Guvernul Bolojan a căzut marți cu voturile social-democraților și ale extremei drepte. Ținta a fost premierul Ilie Bolojan, liderul social-democraților Sorin Grindeanu anunțând imediat după moțiune că dorește menținerea coaliției.Doar că liberali au decis să intre în opoziție.
Negocierile
vor fi complicate însă și perioada următoare de incertitudine va afecta și mai
mult piețele, odată cu deprecierea leului, moneda națională, și cu creșterea
costurilor de împrumut ale țării.
Liderul
formațiunii de extremă dreapta George Simion dorește să ajungă la guvernare,
dar președintele Nicușor Dan a spus în repetate rânduri că nu acceptă nicio
majoritate din care să facă parte AUR și nici ca fostul candidat pro-rus la
prezidențiale Călin Georgescu să fie propus premier.
Bolojan e
premier din 2025, în fruntea unei coaliții formate din Partidul Național
Liberal (PNL), pe care îl conduce, Partidul Social-Democrat (PSD), USR, de
centru, și UDMR, formațiunea politică a minorității maghiare.
După alegeri
marcate de anularea unui tur prezidențial și de acuzații de falsificare
scrutinului din partea extremei drepte, Guvernul s-a format din partide cu
programe diferite pentru a asigura o stabilitate și menținerea parcursului european.
Potrivit
înțelegerii de anul trecut, Bolojan urma să predea conducerea Guvernului
liderului social-democrat Sorin Grindeanu, în 2027.
Liberalii intră în opoziție
Sorin
Grindeanu a declarat că se va duce la consultările cu președintele Nicușor Dan
și îi va spune că dorește păstrarea coaliției. ”Nu susținem guverne
minoritare”, a declarat Grindeanu, adăugând că e exclusă și varianta unui
premier tehnocrat.
Liderul PSD
mai vrea ca Ilie Bolojan să demisioneze imediat chiar dacă președintele PNL e
interimar. În mod normal, un premier interimar rămâne în funcție până ce depune
jurământul un nou premier.
Dorința i s-ar
putea îndeplini în zilele următoare, după ce marți seara conducerea liberalilor
a votat intrarea în opoziție și construirea ”unui pol de modernizare” în anii următori.
După ce a acționat
pentru destrămarea coaliției de guvernare, PSD ar trebui ”să-și asume
guvernarea și să nu fugă de răspundere, așa cum a făcut în ultimele luni”.
USR (Renew)
a anunțat că nu va mai colabora cu PSD și va propune Partidului National
Liberal un acord politic pentru ”o abordare coordonată în privința pașilor
următori”.
Aur, în
schimb, care a inițiat moțiunea, ar dori alegeri anticipate, în condițiile în
care toate sondajele de anul acesta îi plasează între 30 și 40% din opțiunile
de vot. Simțind că are un atu în perioada în care tabăra proeuropeană e divizată,
Simion a anunțat marți că partidul său
își poate ”asuma o guvernare atât timp cât AUR este acceptat să desemneze
premierul”.
El a
susținut că ordinea constituțională arată că primul partid în alegeri – PSD în
acest caz – trebuie să desemneze un premier și dacă nu poate întruni o
majoritate, ar veni rândul AUR, clasat pe locul al doilea la alegerile
parlamentare.
Reforme
cheie
Căderea
guvernului ar putea înrăutăți și mai mult situația economică a României, care
trebuie să ducă la bun sfârșit reforme cheie pentru a primi banii rămași din
Planul national de redresare și reziliență.
Premierul
Ilie Bolojan i-a acuzat pe social-democrați că au blocat o parte din aceste
reforme, în special modul în care sunt numiți directorii companiilor de stat. În
prezent, ei sunt numiți pe criterii politici, fără a se ține cont de CV și experiența în domeniu.
Președintele
îndeamnă la calm
În prima sa
reacție după votarea moțiunii, președintele Nicușor Dan a îndemnat ”la calm”, susținând
România e ”un stat stabil”, cu instituții care funcționează.
Dan a
anunțat că începe cu consultări informale, și, ”când opțiunile se vor
cristaliza”, va face consultări formale.
El a exclus
din nou scenariul alegerilor anticipate, promițând că România va avea ”într-un
termen rezonabil” un guvern pro-occidental. Dacă însă nu îi va convinge pe
liberali și pe cei din USR să se râzgândească, Dan nu prea are alte opțiuni
pentru un guvern proeuropean.
Partidul
Socialiștilor Europeni (PSE) și-a manifestat marți sprijinul față de ”formarea
rapidă a unui guvern pro-european cu o nouă conducere” în România.
Vicepreședintele
PPE Siegfried Mureșan a acuzat însă PSD că s-a aliat cu un partid extremist.
”This
alliance recalls past cooperation between the Romanian Socialist Party and
anti-reform forces during the 2017–2019 period, marked by attacks on the rule
of law, the independence of the judiciary, European values, and European
institutions”, a precizat Mureșan pentru Espress.ro.
El a reamintit
că the current leader of the Socialist Party in Romania, Sorin Grindeanu, is
the same person who, during his brief mandate as prime minister in 2017,
attempted to legalize corruption through a government emergency ordinance.
