Din oras

A fost semnat contractul pentru construirea unei centrale fotovoltaice la Mărășești

 

Primăria Mărășești a anunțat semnarea contractului de execuție a lucrărilor pentru proiectul „Înființare Centrală Fotovoltaică în Orașul Mărășești, județul Vrancea”, o investiție menită să contribuie la creșterea independenței energetice a comunității și la reducerea costurilor cu energia electrică. Proiectul este finanțat prin Programul Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, și reprezintă un pas important în direcția utilizării surselor regenerabile de energie la nivel local.

Potrivit administrației locale, lucrările vor avea o durată de execuție de patru luni, calculată de la emiterea ordinului de începere și predarea amplasamentului către constructor. Prin implementarea acestui proiect, autoritățile urmăresc producerea de energie electrică din surse regenerabile, reducerea cheltuielilor cu energia pentru consumul public, diminuarea emisiilor de carbon și creșterea gradului de sustenabilitate al orașului, contribuind totodată la protejarea mediului înconjurător.

Primarul orașului Mărășești, Adrian Toderașc, a precizat că investiția face parte din strategia administrației de atragere a fondurilor nerambursabile și de implementare a unor proiecte cu impact direct asupra calității vieții locuitorilor.

„Continuăm să atragem fonduri nerambursabile și să implementăm proiecte care aduc beneficii concrete comunității, contribuind la dezvoltarea unui oraș modern, eficient și orientat spre viitor. Împreună construim un Mărășești mai verde!”, a afirmat primarul Adrian Toderașc.

Noua centrală fotovoltaică va contribui la eficientizarea consumului de energie al orașului și la consolidarea obiectivelor locale privind tranziția către o economie verde și sustenabilă.