Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară în județul Vrancea, la persoane fizice si juridice, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „evaziune fiscală” în domeniul recoltării de produse forestiere nelemnoase. Perchezițiile domiciliare au avut ca scop obținerea de probe cu privire la infracțiunea cercetată, în vederea stabilirii situației de fapt și documentării activității infracționale.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au efectuat verificări la locuința edilului comunei și la alte adrese din zonă, într-un dosar care ar avea legătură cu activități comerciale și căutarea de trufe.
Primarul Adrian Banaurs spune că verificările au pornit de la o sesizare falsă și că perchezițiile au vizat, în principal, apartenența sa la o cooperativă de căutători de trufe.
„Perchezițiile vizau apartenența mea într-o cooperativă de căutători de trufe, pornind de la o sesizare total falsă. Nu s-au găsit niciun fel de probe care să ateste implicarea mea în astfel de afaceri. Și eu sunt încă surprins că în zona Dumitrești calcă încă abuziv căutătorii de trufe”, a declarat primarul pentru Vrancea 24.
