Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că acele companii de stat care nu pot fi salvate trebuie închise, iar cele care au pierderi trebuie să le reducă.Premierul a precizat că a fost discutată în ședința de Guvern de joi îmbunătățirea gestionării companiilor de stat.
“Companiile de stat gestionează segmente importante din activitatea economică: energie, transporturi, alte zone, militar, producție de armament, și de modul în care acestea sunt gestionate depind subvențiile pe care le acordăm, care sunt miliarde de lei în fiecare an, depind pierderile pe care ei le înregistrează la bugetul de stat, care, din nou, sunt de miliarde în fiecare an și de nevalorificarea unor active importante pe care, odată introduse în circuitul economic, companii private, autorități locale le-ar putea pune în valoare. Și, atunci, am identificat un pachet de companii unde atât de la nivel guvernamental, de la nivel de ministere, de la nivel de AMEPIP, dar și de la conducerile acestor companii trebuie să intervenim ca începând de anul viitor, deci de la începutul anului, nu de la sfârșitul anului, cum am pățit anul acesta, să punem în practică planuri care să îmbunătățească activitatea acestora”, a spus el.
Bolojan a adăugat că “cele care nu pot fi salvate trebuie închise, cele care trebuie menținute, dar au pierderi, trebuie să-și reducă pierderile, trebuie să-și îmbunătățească serviciile, trebuie să facă reforme”.
“Avem companii, 27, care sunt într-o situație dificilă, au capitaluri proprii negative. Doar anul trecut au avut pierderi de 1,2 miliarde și mai acumulează din trecut încă 5 miliarde, peste 5 miliarde. Dacă nu vom interveni, vor rămâne în continuare o gaură neagră. Sunt pe o listă prioritară. Vi le vom comunica. Avem, de asemenea, alte întreprinderi publice care au pierderi sistematice. Sunt cam 83 de companii care au plăți restante de 6,5 miliarde de lei, dintre care 30% sunt către bugetul de stat și diferența – către parteneri, companii private și așa mai departe”, a continuat acesta.
Ilie Bolojan a mai declarat că “e nevoie să intervenim în aceste companii, pentru că ele beneficiază de subvenții importante, doar în 2024 au încasat peste opt miliarde de lei subvenții, și fiecare leu care se economisește din aceste subvenții l-am putea duce în educație, în sănătate sau în alte investiții”.
“Avem companii care, deși trebuiau să prezinte planuri de redresare, nu și-au prezentat nici pe anul acesta planurile. E greu de gândit cum sunt tolerați și nu vom intra în anul viitor fără să avem aceste planuri de restructurare, încheiate în luna decembrie, în așa fel încât să nu mai ajungem în această situație. De asemenea, avem societăți mai mici, cu mai puțini salariați, care sunt în situația în care nu mai desfășoară activități care au fost conforme obiectului lor de activitate de la înființare și care pot fi închise fără niciun fel de probleme, că sunt doar o sursă de cheltuieli pentru bugete. Am stabilit aceste liste de companii. Responsabilitatea va fi la fiecare minister care reprezintă autoritatea tutelară și la un grup de lucru care va fi coordonat de către doamna vicepremier Oana Gheorghiu. Reforma companiilor de stat este o necesitate, și trebuie să o facem, și va fi un element de bază inclusiv pe componenta de buget pentru anul următor”, a conchis premierul pe subiect.
