Politica

Disperați de cererile privind modul de cheltuire a subvenției, liberalii vor să schimbe Legea 544

Un grup de șapte deputați PNL au depus o propunere legislativă de modificare a legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Semnatarii doresc introducerea unei noi noțiuni în lege, respectiv „informație cu regim special”.„Prin informație cu regim special se înțelege orice informație care privește cercetări științifice în curs de derulare sau finalizate, rezultate și metodologii ale cercetărilor științifice, informații privind secrete comerciale, patete. Informațiile cu regim special se stabilesc la nivelul fiecărei autorități sau instituții publice, prin ordin al conducătorului autorității/instituției”, se arată în expunerea de motive.
Informațiile privind „secretele comerciale” se potrivesc mănușă partidelor, care vor avea baza legală pe viitor să nu facă public modul de cheltuire a subvențiilor pe care le primesc de la stat, inclusiv contractele de propagandă cu instituțiile media.
Un alt articol spune că instituțiile publice au obligația de a publica pe site-urile proprii informații publice cum ar fi raportul de activitate, bugetele, salariile sau sursele de finanțare doar pentru o perioadă de 5 ani.
Informațiile catalogate de șefii instituțiilor de stat cu regim special nu vor mai fi publice.
În plus, proiectul de lege elimină informațiile date verbal, la telefon. Solicitantul va trebui să se deplaseze la sediul instituției pentru a primi informații față în față.
PressHUB.ro.

Exit mobile version