Postare Facebook / Liviu Macovei, prefectul județului Vrancea:
Astăzi, 07.10.2026, am convocat ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Vrancea (CLCB), în contextul confirmării unui focar de variolă ovină în localitatea Doaga, comuna Garoafa, care afectează un efectiv de aproximativ 400 de ovine.
Am aprobat Planul de măsuri pentru controlul și eradicarea focarului, iar toate instituțiile implicate acționează coordonat pentru limitarea riscului de răspândire a bolii.
Situația este tratată cu maximă responsabilitate, cu atât mai mult cu cât în județele din jurul nostru au fost deja confirmate focare de variolă ovină și caprină.
De altfel, încă din urmă cu câteva săptămâni am convocat o ședință de prevenție, alături de DSVSA Vrancea și structurile de ordine publică. Am discutat atunci despre evoluția bolilor la animale și despre riscurile asociate circulației și comercializării animalelor.
În jurul focarului de la Doaga au fost stabilite o zonă de protecție de minimum 5 km și o zonă de supraveghere de minimum 20 km, cu măsuri stricte privind circulația și transportul ovinelor și caprinelor, controale veterinare, monitorizarea efectivelor și măsuri de biosecuritate.
Măsuri dispuse de CLCB Vrancea: Uciderea imediată a ovinelor afectate si neutralizarea carcaselor și furajelor, dezinfecția obligatorie a adăposturilor, obiectelor și vehiculelor, gunoiul de grajd și așternutul – distrus/ tratat termic 42 zile. Mentionam faptul ca animalele vor fi evaluate si compensate conform HG 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor.
Le cer crescătorilor de ovine și caprine din județ să respecte cu strictețe toate măsurile dispuse și să sesizeze imediat medicul veterinar atunci când observă semne de boală sau mortalități neobișnuite.
Autoritățile au luat și iau toate măsurile necesare pentru limitarea focarului. Avem nevoie însă și de sprijinul crescătorilor, pentru că fiecare animal transportat ilegal, fiecare regulă ignorată sau fiecare caz neraportat poate favoriza răspândirea bolii.
Vom monitoriza permanent situația și vom interveni în funcție de evoluția epidemiologică.
