Drona apărută pe radare în cursul dimineţii de marţi în zona judeţelor Tulcea şi Galaţi a fost găsită căzută în judeţul Vaslui, în zona localităţii Puieşti, a declarat, marţi, ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu. Acesta a adăugat că, potrivit primelor evaluări, drona nu avea încărcătură explozivă
„Cu un minut înainte să vorbesc cu dumneavoastră, am fost informat că în judeţul Vaslui, în zona Puieşti, a fost găsită o dronă prăbuşită. Este, cel mai probabil, drona intrată în spaţiul aerian naţional în cursul dimineţii. După primele evaluări, aceasta nu avea încărcătură explozivă la bord”, a declarat, marţi , ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu.
Forţele Aeriene au detectat, marţi dimineaţă, pătrunderi de drone în spaţiul aerian naţional. Una dintre acestea a traversat spaţiul aerian dinspre Vâlcove (Ucraina), până în zona Chilia Veche din judeţul Tulcea, iar cea de-a doua a fost detectată în zona judeţului Galaţi. Două aeronave germane Eurofighter Typhoon, de la baza aeriană Mihail Kogalniceanu şi două F-16 au fost ridicate pentru monitorizarea situaţiei. De asemenea, au fost transmise mesaje RO-Alert pentru judeţele Tulcea şi Galaţi.
Colonelul Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al MApN, a informat că nicio ţintă aeriană nu mai apare la acest moment pe sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale, aşa încât mesajele RO-ALERT pentru judeţele Tulcea şi Vrancea au încetat la ora 10.00, iar pentru judeţul Galaţi la 10.08. Potrivit sursei citate, aceasta a fost a 13-a pătrundere neautorizată a unui vehicul fără pilot pe teritoriul naţional.
