Eveniment

Meteorologii au actualizat prognoza – Aproape toată ţara intră sub avertizări de viscol şi vânt

Mai multe zone intră sub avertizări de viscol şi vânt de sâmbătă seară sau de duminică noapte, anunţă meteorologii, care au actualizat prognoza iniţială.

În perioada 27 decembrie, ora 10:30 – 29 decembrie, ora 21, sunt prognozate intensificări ale vântului, precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, gheţuş, polei şi viscol.

Pe parcursul zilei de sâmbătă (27 decembrie), vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice, sud-vestice, apoi, până în seara zilei de luni 29 decembrie, în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 40…60 km/h, amplificând senzaţia de frig.

La munte, temporar, vor fi rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi zăpada depusă.

”În zona montană, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, pe arii extinse începând din noaptea de sâmbătă spre duminică şi până luni dimineaţa. Local se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general de 5…10 cm, iar în Carpaţii Meridionali şi Orientali, pe alocuri, şi de 15…20 cm. Pe arii restrânse se va forma gheţuş sau polei”, precizează ANM.

Pentru ziua de sâmbătă, până la ora 23, a fost emisă o atenţionare cod galben, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură fiind anunţate rafale de 60…85 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafale de 90…110 km/h, viscolind zăpada depusă.

Până spre seară, temporar, vântul va avea intensificări şi în Moldova, în vestul Olteniei, precum şi în nordul şi estul Dobrogei, cu viteze de 50…70 km/h.