In vizor

Nicușor Halici, la recepția lucrărilor la DJ 205N Jariștea–Scânteia

Președintele CJ Vrancea a fost prezent la Jariștea, pentru a marca recepția oficială a unui proiect de infrastructură extrem de important pentru această zonă: reabilitarea drumului județean DJ 205N, pe tronsonul Jariștea–Scânteia.

Acest drum, în lungime de 7,2 km, este acum complet modernizat printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, finanțată din bugetul județului Vrancea. Proiectul a fost început în 2022 și a inclus asfaltarea completă, rigole carosabile, trotuare, reabilitarea unui pod și construcția unuia nou.

”Am avut bucuria de a fi alături de primarul Ciprian Grama, de colegii din echipa tehnică a Consiliului Județean și de reprezentanții constructorului. Dar, mai ales, am fost alături de oameni – cei care merită o infrastructură sigură, durabilă și adaptată nevoilor de zi cu zi. Jariștea este o comunitate de oameni harnici și implicați, care a oferit administrației județene două personalități importante: domnul vicepreședinte Mircea Diaconu și fostul președinte al Consiliului Județean, Cătălin Toma. Dumnezeu să-i ierte pe amândoi! Proiectul acestui drum a fost inițiat în 2021 de către președintele Consiliului Județean de la acea vreme, Cătălin Toma, iar continuarea sa sub administrația actuală demonstrează că prioritățile strategice pentru infrastructură rămân stabile, indiferent de mandat. Este o responsabilitate să preluăm și să finalizăm astfel de investiții, care servesc generațiilor viitoare.
Astfel de proiecte nu sunt doar cifre și contracte, ci semne de respect pentru comunități. Ne dorim să ducem administrația acolo unde contează cel mai mult: în teren, printre oameni, prin fapte concrete. Continuăm. Investim în oameni. Construim viitorul Vrancei, localitate cu localitate”, a transmis Nicușor Halici.

Câteva detalii tehnice despre acest proiect:

• Lungime totală modernizată: 7,2 km.

• Lucrări efectuate:

– Asfaltare cu două straturi și balastare.

– Construcția unui pod nou la Valea lui Ilie – Scânteia.

– Reabilitarea podului existent la Poiana Părului – Jariștea.

–  Amenajare rigole și trotuare pentru siguranța pietonilor.

Investiție totală: 31 de milioane de lei din bugetul județului.

Perioadă de execuție: August 2022 – prezent.

„De ce contează acest proiect?

– Copiii merg în siguranță la școală.

– Fermierii transportă recolta fără griji.

-Toți vrâncenii câștigă timp și confort.

Exit mobile version