Din oras

Nicușor Halici lansează campania „Pe urmele credinței, în inima Vrancei”   

Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea:

În perioada premergătoare celei mai mari sărbători a creștinătății – Învierea Domnului – pornim împreună într-o călătorie de suflet. Lansăm campania „Pe urmele credinței, în inima Vrancei”, o invitație la redescoperirea valorilor spirituale care ne definesc.

Vrancea nu înseamnă doar locuri frumoase, ci și spații încărcate de har, unde timpul pare că se oprește, iar sufletul își găsește tihna. Aducem mai aproape oamenii de patrimoniul monahal al județului, punem în lumină tradițiile, credința și liniștea profundă a acestor locuri binecuvântate.

Astăzi poposim într-un astfel de loc – Mănăstirea Valea Neagră din Nistorești, cel mai vechi așezământ monahal din Vrancea Arhaică, datând din anul 1750. După un drum care șerpuiește printre sate de munte și brazi falnici, ajungi într-un spațiu în care liniștea capătă glas. Aici, istoria și rugăciunea se împletesc firesc. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, din secolul al XVIII-lea, muzeul cu icoane și obiecte bisericești cu o vechime de 300 de ani, dar și blândețea maicii starețe Benedicta dau locului o frumusețe aparte.

Este un loc în care nu doar ajungi, ci te regăsești. Vă îndemnăm să veniți, să vedeți și să simțiți liniștea care vindecă.

Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, pentru binecuvântarea și sprijinul oferit în realizarea campaniei ”Pe urmele credinței, în inima Vrancei”.

Exit mobile version