În această dimineață, în jurul orei 06.20, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța producerea unui incendiu la o locuință din comuna Popești. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Dumbrăveni cu o autospecială de stingere, sprijiniți de Detașamentul de Pompieri Focșani cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 200 mp. În interiorul imobilului a fost identificată o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 64 de ani, carbonizată. Incendiul a fost localizat, iar în sprijin a mai fost mobilizată o autospecială de stingere de la Detașamentul de Pompieri Focșani, pompierii acționând în continuare pentru lichidarea focarelor.
Pe timpul intervenției, echipajul SMURD a acordat prim ajutor calificat unei persoane de sex feminin, în vârstă de 34 de ani, care a suferit un atac de panică. Aceasta a refuzat transportul la spital
Cauza exactă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiștii ISU Vrancea, în urma cercetărilor specifice. Autoritățile reamintesc cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, mai ales în sezonul rece, când riscurile cresc semnificativ.
