Politica

Premierul interimar Ilie Bolojan – la DNA Iași

Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui.
Bogos este acuzat de fapte de corupție pentru că ar fi apelat la persoane din cercuri de influență, inclusiv de la nivelul administrației centrale, pentru a-l schimba din funcție pe șeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, relatează Agerpres.
În același dosar, alte trei persoane au fost reținute pentru trafic de influență, dare de mită și șantaj, iar două persoane au fost plasate sub control judiciar pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și șantaj, respectiv complicitate la trafic de influență.
Printre acestea se află și fostul președinte al PNL Vaslui, Mihai Barbu, care este acuzat că i-ar fi intermediat afaceristului întâlniri cu persoane din administrația centrală.
Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, este cercetată pentru trafic de influență.
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.