
Un clip fals privind o așa-zisă intrare a României în război, realizat cu AI, este viral pe TikTok. Declarațiile, atribuite premierului Ilie Bolojan, au fost dezmințite și de Guvern, și de ministrul ApărăriiÎn contextul apariției în spațiul public a unor informații false atribuite premierului Ilie Bolojan privind presupusa implicare a României într-un conflict armat, care induc în eroare opinia publică, Guvernul a făcut marți niște precizări.
“Decizia statului român este fermă: România nu va intra în război. România este o țară sigură, membră cu drepturi depline a Alianței Nord-Atlantice (NATO), beneficiind de garanții solide de securitate, care asigură protecția teritoriului și a cetățenilor săi. Nu există niciun motiv de panică sau alarmare privind o posibilă implicare a României într-un conflict militar”, a explicat Guvernul.
Executivul a punctat că instituțiile statului își desfășoară activitatea în parametri normali, iar viața socială și economică a cetățenilor și companiilor din România se desfășoară în condiții de deplină siguranță.
“Facem apel la toți cetățenii să se informeze din surse oficiale și verificate. Răspândirea informațiilor false poate genera panică nejustificată și poate afecta grav climatul de încredere publică. Pentru informații corecte și actualizate, vă rugăm să consultați site-urile și canalele oficiale ale instituțiilor statului român”, a mai spus Guvernul.
Și ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a dezmințit flasul viral pe TikTok.
“Zilele acestea circulă pe rețelele sociale, mai ales pe TikTok, un fals grosolan, un videoclip în care premierul Ilie Bolojan spune că România intră în război. Este un fals grosolan generat cu inteligența artificială”, a spus acesta într-un clip postat pe pagina lui de Facebook.
Moșteanu a transmis și că, pentru tot ce înseamnă apărare, cea mai credibilă sursă este site-ul Ministerului Apărării Naționale și a dat asigurări că armata română își face datoria cu responsabilitate.