Eveniment

Un bărbat a decedat după ce locuința i-a luat foc, la Nistorești

Un bărbat în vârstă de 47 de ani din comuna Nistorești a murit, vineri dimineață, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Punctului de Lucru Năruja și Secției de Pompieri Vidra, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD.

 


Reprezentanții ISU Vrancea au declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul de 47 de ani, care prezenta arsuri pe întreaga suprafață a corpului, a reușit să iasă singur din locuință, însă a decedat ulterior din cauza rănilor suferite.

 

Incendiul a fost localizat de forțele de intervenție, care au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate.

Poliția a demarat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incendiul.

Exit mobile version