Garda de azi-noapte a fost una intensă pentru echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea. Reacția rapidă și stăpânirea de sine au făcut ca două intervenții extrem de dificile să se încheie cu succes: un tânăr a fost salvat în ultimul moment, iar o gravidă a născut direct în ambulanță.
Tânăr de 26 de ani, salvat în ultimul moment în comuna Ciorăști.
Dispeceratul SAJ Vrancea a fost alertat pentru o situație critică în satul Codrești, comuna Ciorăști, unde un tânăr de 26 de ani a fost victima unei tentative de suicid.
Din fericire acesta a fost găsit la timp de familie, iar echipajul medical sosit la fața locului a aplicat imediat protocoalele medicale pentru restabilirea funcțiilor vitale și acordarea primului ajutor calificat.
Misiunea salvatoare a fost gestionată de echipajul medical de la substația Nănești, formată din asistent medical Cramaroc Ioana și ambulatier Simescu Costel.
Datorită acțiunii lor prompte, pacientul a fost stabilizat și transportat în stare stabilă la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.
