Curtea de Apel București a decis joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a avocatei Adriana Georgescu, membră PNL Sector 1, și a unui fals general SIE Gheorghe Iscru.Avocata membră a PNL Sector 1 Adriana Georgescu și falsul general SIE Gheorghe Iscru au fost arestați preventiv joi, pentru 30 de zile, după ce i-ar fi promis unui afacerist că îl pot ajuta să scape de două dosare penale, prin intervenții la magistrați.
PNL a suspendat-o din partid pe Adriana Georgescu.
Avocata a fost reținută pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență în formă continuată (două acte materiale),
– trafic de influență,
– complicitate la trafic de influență.
Falsul ofițer SIE este suspectat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În perioada octombrie – decembrie 2025, la intervale diferite de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpata Adriana Georgescu i-ar fi pretins unei persoane (martor în cauză), direct sau prin intermediul altei persoane, pentru sine, dar și pentru altul, diferite sume de bani, din care ar fi primit sumele de 4.000 de euro și 5.000 de lei în cursul lunii octombrie 2025.
În acest context, ea ar fi lăsat să se creadă că, prin intermediul unor oameni politici, ar avea influență asupra unor magistrați, promițând că va determina efectuarea de către aceștia a unor acte contrare atribuțiilor de serviciu, respectiv soluționarea favorabilă a două dosare penale, dintre care unul se afla în instrumentare la DNA, iar celălalt pe rolul Tribunalului București, cauze în care martorul avea calitatea de inculpat, se arată în ordonanța procurorilor.
Totodată, în același context, pe 21 noiembrie 2025, Georgescu i-ar fi pretins martorului în cauză, prin intermediul celeilalte persoane, o sumă de bani cuprinsă între 100.000 de euro și 1.000.000 de euro, destinată campaniei electorale a unuia dintre candidații la Primăria Capitalei, lăsând să se creadă că, prin intermediul acestuia, ar avea influență asupra unor magistrați și promițând soluționarea favorabilă a celor două dosare penale în care martorul avea calitatea de inculpat.
Pe 05 noiembrie 2025, ea i-ar fi pretins martorului în cauză, prin intermediul altei persoane (autorizată în cauză ca investigator sub acoperire), o sumă de bani nedeterminată, din care ar fi primit, la data de 06 noiembrie 2025, suma de 5.000 de lei, remisă prin același intermediar.
“În acest context, inculpata ar fi lăsat să se creadă că, prin intermediul unei alte persoane, ar avea influență asupra ministrului transporturilor și infrastructurii, promițând că îl va determina pe acesta să înlesnească finalizarea proiectelor derulate de martor în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanta și să faciliteze angajarea unei persoane apropiate acestuia într-o funcție importantă la nivelul aceleiași companii naționale”, afirmă procurorii DNA.
În luna ianuarie 2026, inculpatul Gheorghe Iscru, beneficiind de sprijinul lui Georgescu “i-ar fi pretins martorului în cauză, prin intermediul unei alte persoane (autorizată în cauză ca investigator sub acoperire), suma de 120.000 de euro, în trei tranșe, din suma totală de 500.000 de euro.În acest context, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor judecători din cadrul Tribunalului București, precum și asupra procurorului-șef al DNA, promițând determinarea acestora să efectueze acte contrare atribuțiilor de serviciu, respectiv soluționarea favorabilă a două dosare penale, dintre care unul se afla în instrumentare la DNA, iar celălalt pe rolul Tribunalului București, cauze în care martorul avea calitatea de inculpat”.
În temeiul pretinderii, pe 28 ianuarie 2026, cei doi inculpați au primit de la investigatorul sub acoperire suma de 60.000 de euro, reprezentând primele două tranșe din folosul cerut, împrejurare în care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
