
Consiliul Județean continuă achizițiile în cadrul proiectului „Campus profesional integrat, liceal și universitar în județul Vrancea” chiar dacă guvernanții au scos acest obiectiv de pe lista de investiții din PNRR, în condițiile în care se află în curs de execuție.
În acest sens, administrația județeană a scos la licitație un contract ce vizează furnizarea de mijloace de transport – microbuze electrice pentru dotarea „Campusului profesional integrat, liceal și universitar județul Vrancea“. Operatorul economic declarat câștigător al procedurii de atribuire va asigura, pe lângă furnizarea microbuzelor electrice, și prestarea serviciilor accesorii: instalarea, punerea în funcțiune, testarea, instruirea personalului utilizatorilor. Valoarea totală estimată este de 2,7 milioane lei.
„Autoritatea contractantă intenționează să achiziționeze două microbuze electrice noi, neutilizate, fiecare cu o capacitate minimă de 16 locuri pe scaune, din care 1 loc pentru persoane cu dizabilități (în cadrul celor 16 locuri pe scaune unul trebuie amenajat pentru persoane cu dizabilități) + 1 loc pentru conducătorul auto. Microbuzele electrice de 16+1 locuri vor trebui să îndeplinească condiții speciale de fiabilitate, securitate, confort, protecție ambientală la nivelul normelor europene actuale și trebuie să asigure o fiabilitate ridicată, o mentenanță scăzută și o accesibilitate ușoară la agregate“, se arată în caietul de sarcini.
Beneficiarii finali vor fi minimum 200 elevi înscriși în ruta duală completă, din care 50 elevi provin din categoriile defavorizate, romă etc.; minimum 100 studenți înmatriculați la programele de studiu dezvoltate în parteneriat cu operatorii economici sau la programe de învățământ superior dual, din care 30 studenți provin din categoriile defavorizate.
În prezent, Consiliul Județean Vrancea implementează proiectul “Campus profesional integrat, liceal și universitar județul Vrancea“ împreună cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Focșani, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani, Liceul „Simion Mehedinti” Vidra, Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” Focșani, Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu” Focșani, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Paco Prod serv SRL, Micromet SA, Simiz Fashion SRL, Electric Light SRL, PFA Bogiu Ionel, Pandora Prod SRL, S.C. Crisdan Expert Electric SRL, Auto Sima Beyer Import Export SRL și Felimir SRL.
Proiectul „Campus profesional integrat, liceal și universitar în județul Vrancea” a fost inițial finanțat prin PNRR, având o valoare totală de 157 milioane lei, din care contribuția proprie a Consiliului Județean este de 33,6 milioane lei.
Finanțare oprită în detrimentul unor proiecte aflate doar pe hârtie
Investiția care poate duce la dezvoltarea socială și economică a județului, a sistemului de învățământ universitar în Vrancea, riscă să nu mai aibă finanțare după ce guvernanții au scos de pe lista de investiții Campusul din Vrancea, dar, în schimb, a inclus obiective asemănătoare din județele Bihor, Sibiu și Suceava, deși acolo nici măcar nu au fost demarate procedurile premergătoare unor astfel de proiecte.
În acest context, președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a anunțat în urmă cu o săptămână, în cadrul ședinței extraordinare a CJ, că a fost oprită finanțarea pentru Campusul profesional integrat liceal și universitar din Vrancea, decizie pe care o consideră abuzivă, în contextul unui proiect cu finanțare deja în derulare.
El a reiterat că nu va renunța la implementarea proiectului, făcând apel la Coaliția guvernamentală să nu-l excludă de pe lista finanțărilor. Halici a spus că este „mai mult decât sfidător“ faptul că pe lista de finanțare la capitolul Cultură/ educație apar trei proiecte la care „nici măcar nu a fost emis ordinul de începere a lucrărilor“, în timp ce pentru campusul din Vrancea exista un astfel de ordin.
Nicușor Halici a criticat ceea ce numește dublul limbaj: „una spunem în public, iar după aceea pe la București încercăm să blocăm acest proiect“. El a lansat un apel public și le-a spus actorilor politici să nu accepte decât un angajament ferm privind finalizarea campusului.
„Ideea este că sub nicio formă eu nu voi opri lucrările la acest Campus universitar, cu toate piedicile puse chiar de coaliția de guvernare. Mi se pare mai mult decât sfidător, mi se pare o bătaie de joc să aprobe un memorandum cu trei campusuri care nu au nici măcar ordine de începere a lucrărilor, iar pentru cel din Vrancea nu, deși are un ordin de începere a lucrărilor, exact a doua zi după ordonanța de urgență. Vă spun că nu voi tolera tot felul de jocuri politicianiste, dublul limbaj, una spunem în public iar după aceea pe la București încercăm să blocăm acest proiect. Fac un apel public și le spun: puteți să încercați orice, eu nu voi face sub nicio formă nici un compromis de niciun fel și nici în ceea ce privește campusul. Este un proiect de care județul Vrancea are nevoie, este un proiect matur, un proiect care poate fi terminat și este asumat să fie finalizat până în august 2026, termenul fiind de 31 august 2026“, a afirmat Nicușor Halici.
„Contractul este deja în derulare, a creat efecte juridice“
Șeful administrației județene a explicat că finanțarea a generat o rețea de contracte care deja sunt în execuție, iar nerespectarea lor poate avea efecte juridice și financiare. El a spus că respectarea termenelor contractuale a fost esențială, iar întârzierile la semnarea contractelor de finanțare și blocarea prin CNSC au afectat execuția.
Halici a spus că nu poate permite blocarea campusului pe interese „mici, meschine“, menționând că Vrancea are nevoie de acest proiect și că va insista pentru finalizarea lui. „Am respectat toate termenele contractuale din cererea de finanțare și după aceea din contractul de finanțare, nu este vina Consiliului Județean și autorității executive și deliberative județene că statul român a întârziat cu peste un an și cinci luni – o dată semnarea contractului de finanțare și după aceea blocarea prin CNSC a semnării contractelor de execuție. (…) Acest contract de finanțare a produs efecte juridice la rândul lui generând alte contracte care deja sunt nu doar în execuție, au produs efecte – costuri și așa mai departe. Nu avem cum să permitem să blocăm acest campus pe anumite interese mici, meschine și care să țină acest județ în continuare în nedezvoltare“, a susținut Nicușor Halici.
Acesta a afirmat că va face tot ceea ce se poate pentru a finaliza proiectul „Campus profesional integrat, liceal și universitar județul Vrancea“. „Eu nu o să precupețesc niciun efort ca să continui această investiție, în ciuda oponenților care consideră că județul Vrancea nu trebuie să aibă un Campus universitar decât la nivel de exprimare publică. Limbajul acesta dublu nu le va aduce niciun folos“, a susținut președintele Halici.