Politica

Captura.ro: Spionii care toarnă bani în fundația AUR

O investigație a Captura.ro arată cum “sistemul” pe care-l arată cu degetul George Simion este, de fapt, aliniat în spatele candidatului extremist.
Fundația prin care George Simion a colectat darul de nuntă este finanțată de generali SIE, aflați acum în rezervă.
Banii lor alimentează principala activitate a fundației: o agenție de știri naționaliste pentru românii de peste hotare, care face sistematic propagandă AUR.
Președintele fundației a reprezentat AUR în cadrul Biroului Electoral Central, la ultimele alegeri legislative.
Iar fondatorul entițății (președinte executiv) a lucrat la Departamentul Românilor de Pretutindeni (DRP), de unde direcționa bani publici către propriul ONG.

Omul cu infrastructura
Fundația prin care George Simion a colectat darul de nuntă a fost înființată de un fost director din cadrul DRP (Departamentul pentru Românii de Pretutindeni).
Îl cheamă Eugen Popescu și a condus Direcția pentru Strategii, Comunicare și Relații Publice a DRP, pe vremea lui Adrian Năstase.
În 1999, Popescu a înregistrat Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni (FNRP), iar în 2001 a fost angajat la Guvern în departamentul cu nume și obiectiv similar, condus de Titus Corlățean, o tânără speranță a PSD la vremea aceea.
Cât timp Eugen Popescu a lucrat la guvern, fundația a fost gestionată oficial de soția sa și a beneficiat de finanțări de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, unde era șef chiar fondatorul entității. Printre sponsorii FNRP se numărau atunci și diferite societăți de stat (Petrom, CEC, Ministerul Tineretului și Sportului etc). Detalii, AICI.
Fundația înființată de Eugen Popescu și utilizată de George Simion deține agenția de știri Romanian Global News (RGN Press), care se prezintă drept “singura agenție de presă a românilor de pretutindeni” și s-a consacrat prin abordări editoriale ultra-naționaliste timp de două decenii. 
În ultimii ani, inclusiv la alegeri, RGN Press a facut intens propagandă electorală pentru AUR.
Principalii sponsori ai agenției de stiri naționaliste, așa cum reiese de pe site-ul lor, sunt societatea de stat Tarom, clinica lui Gigi Becali și compania care îmbuteliază apa minerală Borsec (Romaqua Grup), condusă de peste un deceniu de câțiva ofițeri de spionaj.
Citiți investigația pe Captura.ro.