
Administrația Piețelor Focșani informează comercianții și cumpărătorii că a fost desfășurată o amplă acțiune de Deratizare, Dezinsecție și Dezinfecție (3D) în Piața Moldovei și Piața Sud.
Această intervenție face parte din eforturile continue ale Administrației Piețelor Focșani de a asigura un mediu curat, igienic și sigur pentru toți cei care își desfășoară activitatea sau își fac cumpărăturile în piețele municipale. Acțiunea a fost realizată cu substanțe avizate, aplicate de personal specializat, pentru a elimina riscurile asociate dăunătorilor și pentru a menține standardele sanitare la cel mai înalt nivel.
„Administrația Piețelor Focșani rămâne dedicată misiunii sale de a oferi un cadru civilizat și modern, sprijinind atât comercianții, cât și cumpărătorii prin măsuri constante de întreținere și igienizare a spațiilor publice“, a precizat directorul Administrației Piețelor, Cristian Bălosu.