Politica

Ministrul Justiției, după decizia Curții de Apel Ploiești: Instanțele nu au competențe privind CCR

”Legea nu permite adoptarea unor soluții specifice contenciosului administrativ de suspendare sau anulare de către instanțele judecătorești a unor decizii sau hotărâri ale CCR”, a precizat Radu Marinescu.BEC a precizat că procesul electoral continuă.UPDATE
Inspecția Judiciară va efectua verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești care a admis joi cererea de suspendare a hotărârii CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, informează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), citat de Agerpres.
“În raport de interesul public manifestat față de soluția pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2025, Secția pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul care a soluționat cauza. Măsura dispusă are în vedere faptul că în aproximativ 30 de alte cauze identice soluționate de curțile de apel din țară soluțiile pronunțate au fost de respingere a acțiunii, practica judiciară fiind unitară în acest sens”, se precizează într-o informare transmisă de CSM.

+++
Candidatul independent la prezidențiale Victor Ponta a spus și el că s-a exprimat deja foarte clar din punct de vedere politic despre faptul că nu trebuiau anulate alegerile prezidențiale din 24 noiembrie.
“Acțiunea CSAT (pe baza căreia CCR a luat decizia) a avut, în realitate, drept cauză faptul că PSD și PNL nu aveau candidat în turul al doilea. Din punct de vedere juridic, sunt specializat în drept penal, așa că ascult și respect opiniile juriștilor specializați în drept constituțional și administrativ. Nu pot comenta decizia de astăzi a Curții de Apel Prahova fără să citim măcar motivarea. Dacă însă, în final, Justiția decide reluarea turului al doilea, consider că ar fi o soluție politică pozitivă. Klaus Iohannis + Marcel Ciolacu + Catalin Predoiu (  cei care in CSAT au sustinut anularea Alegerilor ca sa il puna  pe Crin Antonescu in locul lui Iohannis si sa continue Sistemul actual) au si acum Puterea ! Ei trebuie sa arate urgent cum salvam democratia si Statul de Drept in Romania!”, a scris el pe Facebook.
+++
Președinta USR, Elena Lasconi, a spus într-o emisiune difuzată de fanatik.ro că “e un haos, nu mai înțelege nimeni nimic”.
“Am vrut să lupt, să îmi fac dreptate, că și ce am pățit eu a fost o nedreptate. Am contactat specialiști, avocați în drept internațional. Asta spune și Constituția. Nu știu cine are de câștigat. Dacă nu se țin alegerile pe 4 mai, nu cred că vor mai veni oameni la vot. Vom vedea reacții din SUA. Deja știm care este opinia lor, a administrației Trump, față de anularea alegerilor de anul trecut. După cum arată Constituția este foarte clar că CCR este mai puternică decât orice altă decizie judecătorească. Mulți oameni mi-au spus că nu mai vor să meargă la vot, pentru că cred că voturile lor nu contează. E fără precedent”, a spus ea.
+++
Liderul extremist AUR, George Simion, a venit și el cu o reacție scurtă: “Eu susțin revenirea la democrație, la ordinea constituțională și domnia legii: acestea toate înseamnă TURUL2ÎNAPOI!”.
+++
Deputatul PNL Gabriel Andronache și unul dintre cei mai buni juriști ai formațiunii, a scris pe pagina lui de Facebook faptul că este “incredibil cum ierarhia constituțională este aruncată în aer printr-o decizie imposibil de argumentat pentru oricine are noțiuni elementare de drept constituțional”.

El a adăugat că o hotărâre a Curții Constituționale nu poate fi anulată de o instanță de judecată pentru că nu permite Constituția României, adică actul fundamental care consacră România ca stat suveran, independent și care garantează existența statului de drept. “O astfel de zdrobire a principiului legalității în România este nemaivăzută. În mod evident decizia contrară statului de drept a instanței de la Ploiești va folosi exclusiv celor care vor să arunce România în haos.  Sper într-un recurs urgent la Înalta Curte de Casație și Justiție contra acestei decizii aberante și într-o soluție de anulare a aberației constiuționale conținute în decizia instanței ploieștene. Procesul electoral merge mai departe deoarece decizia de azi nu privește actele normative care organizează alegerile din 4 mai 2025 (comunicare oficială Biroul Electoral Central)”, a mai scris acesta.

+++
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei, a anunțat Parchetul General.
”Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2025, de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul numărul 301/42/2025”, potrivit anunțului.

+++
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat joi seara la emisiunea ”Bună, România!” de la B1 TV că, din punct de vedere legal, instanțele judecătorești din România nu au competența de a anula sau suspenda decizii ale Curții Constituționale deoarece legea nu prevede căi de atac în contencios administrativ pentru aceste hotărâri.
Reacția lui vine după ce judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești a decis joi  suspendarea executării și anularea deciziei Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.


”Urmează să analizăm contextul în care aceasta a fost adoptată pentru a stabili în ce măsură pot să fie exercitate atribuții instituționale ale ministerului nostru cu privire la exercitarea unor verificări disciplinare, întrucât, strict la nivel teoretic discutând, nu există căi de atac în legislația din România prin care decizii sau hotărâri ale Curții Constituționale, care nu sunt acte administrative conform legislației, să fie atacate în contenciosul administrativ. Așadar, legea în momentul de față, nu permite adoptarea unor soluții specifice contenciosului administrativ de suspendare sau anulare de către instanțele judecătorești a unor decizii sau hotărâri ale Curții Constituționale”, a spus Marinescu. 
Judecătorul Curții de Apel Ploiești care a pronunțat sentința de suspendare a Hotărârii CCR privind anularea alegerilor, a făcut-o intenționat, știind că încalcă legea, crede fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader.
”În opinia mea, acel judecător, cel mai probabil a vrut ca lumea să vorbească despre el. Să știe că există, cum îl cheamă și să discute despre dânsul. Și a reușit. În al doilea rând, probabil, își pregătește terenul să intre în politică. Din punct de vedere juridic, sigur că este contrară oricărei prevederi legale, contrar Constituției, sigur că nu produce nici un efect juridic. Ați văzut până și Tribunalul UE, până și CEDO au spus că nu pot reforma decizia, hotărârea Curții Constituționale. Darămite un judecător chiar dacă este cu rang de Curte de Apel. Prin urmare, nu va produce nici un efect juridic. A dat un subiect de discuție pentru toată media și pentru toți românii. A reușit, repet, vom depăși acest moment și vom parcurge pașii normali în alegerea președintelui României”, a declarat la B1 TV Tudorel Toader.
Și fosta ministră a Justiției Alina Gorghiu a criticat faptul că decizia arată cum ”un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiție”.”Din punct de vedere juridic e imposibil de explicat o asemenea minune. E pur și simplu, o soluție aberantă care decredibilizează justiția profesionistă”.

Fostul judecător Cristi Danileț a afirmat într-un mesaj postat pe Facebook că decizia Curții de Apel Ploiești e ”o aberație judiciară”, iar judecătorul riscă să fie anchetat disciplinar pentru ”aplicarea cu rea credință a legii”. 


BEC anunță că procesul electoral continuă
”Activitatea tuturor birourilor continuă în temeiul și pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative și a celor administrative cu caracter normativ care vizează actuala procedură de alegere a Președintelui României”, a anunțat BEC într-un comunicat de presă.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, a anunțat Parchetul General.