Din oras

Primarul Misăilă: Construim rețea de apă-canal în cartierul Livadă din Municipiul Focșani 

Primarul Cristi Valentin Misăilă a semnat contractul de finanțare de 29,57 milioane lei, cu Administrația Fondului de Mediu, bani pentru realizarea rețelelor de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate menajere în cartierele rezidențiale din nordul Municipiului Focșani, la fosta livadă.  Un proiect prin care suntem convinși că vom reuși să realizăm rețeaua de apă – canal într-un timp record pe aceste străzi și, prin aceasta, toate condițiile unui trai civilizat, normal, pentru cetățenii care locuiesc în această zonă a Focșaniului.

Este o zi importantă pentru că prinde contur un proiect pe care ni-l dorim de mulți ani și care va rezolva problemele actuale într-o zonă rezidențială importantă și în plină dezvoltare a orașului nostru.
Municipiul Focșaniul se extinde în partea de nord unde au apărut cartiere noi, care nu au fost din păcate dotate și mobilate cu toate utilitățile de către dezvoltatori.

Proiectul pentru care am obţinut finanţare prevede realizarea unei rețele principale de apă potabilă/ canalizare care să deservească locuințele existente în Cartierul Livadă dar şi viitoarele locuințe pentru care s-au aprobat deja PUZ-uri.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani