In vizor

Val de căldură persistent, cu temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat urmat de vijelii puternice şi averse torenţiale

Meteorologii anunţă că în judeţele Arad şi Timiş, începând de vineri şi până sâmbătă dimineaţă, va fi un val de căldură intens şi persistent, cu temperaturi de până la 39 de grade şi o noapte tropicală. Căldură excesivă va fi şi în Dobrogea, cea mai amre parte a Munteniei şi Moldovei şi în unele zone din Oltenia, Transilvania şi Crişana.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că de vineri până sâmbătă dimineaţă, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, sudul şi vestul Olteniei, sud-vestul şi nord-vestul Transilvaniei, centrul şi nordul Crişanei se va înregistra un val de căldură persistent, cu temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi de 20…21 de grade mai ridicate pe litoral până la 24 de grade, caracterizând o noapte tropical, zonele menţionate fiind sub avertizare Cod galben.

Pentru judeţele Arad şi Timiş, meteorologii au emis un cod portocaliu de caniculă, valabil până sâmbătă, la ora 10. În acest interval, valul de căldură va fi persistent şi intens, cu disconfort termic accentuat şi un indice temperatură-umezeală (ITU) care va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 39 de grade. Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime de 20…22 de grade.

Totodată, ANM a emis, pentriu ziua de vineri, până la ora 23.00, un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cu intensificări ale vântului, vijelii puternice şi averse torenţiale importante cantitativ, în cea mai mare parte a zonei montane, în Maramureş, precum şi în nordul şi nord-vestul Moldovei. Vântul va tinge, la rafală, viteze de până la 90 km/h şi va cădea grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, de până la 4 centimetri. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp.

În acelaşi interval, în Banat, Crişana, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei şi a Munteniei, precum şi în nordul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii cu viteze la rafală de până la 70 km/h şi pe arii restrânse de peste 80 km/h, averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore), cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp, iar îndeosebi în zonele montane, pe arii restrânse de 30…50 l/mp.

Pentru ziua de sâmbătă, până la ora 21.00, va fi în vigoare un cod galben de caniculă în Banat, sudul Crişanei, vestul şi sudul Olteniei, sud-vestul şi centrul Munteniei, cu valori termice maxime de 36 de grade. Pe de altă parte, în acelaşi interval, în cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei, sudul Transilvaniei şi local la munte vor fi vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore), cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp, iar îndeosebi în zonele montane, pe arii restrânse de 30…50 l/mp.

În jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Munteniei local vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 40…60 km/h, mai arată sursa citată.